|
|
Micii “devoratori” de carte vin la Bookfest!
ArCuB aduce la Bookfest Bucureşti
550 de la prima atestare documentara
Mari scriitori spanioli şi români vă vorbesc la Bookfest
Bookfest şi-a deschis astăzi porţile
Evenimentele editoriale şi mesele rotunde
s-au ţinut lanţ
în prima zi de Bookfest
Micii “devoratori” de carte vin la Bookfest!
 |
De la ABECEDAR la eseul filosofic, calea de parcurs este similară celei de la curiozitatea copilăriei la înţelepciunea maturităţii. Salonul Internaţional de Carte BOOKFEST 2010 face legătura între cele două universuri prin intermediul Clubului IBBY al “Şoriceilor de bibliotecă”, destinat celor mici. Astfel, cei mai mici vizitatori ai Salonului au ocazia să ia parte la numeroase momente instructiv-recreative, într-un spaţiu atractiv de lectură, joc şi creativitate, situat în Pavilionul 17 al Romexpo. |
Între 9 şi 13 iunie, aici se va desfăşura între orele 10.00-16.00 un bogat program de evenimente: lectură în bibliotecă şi pe scenă, ateliere de desen şi de creativitate, teatru pentru copii, jocuri educative pe calculator, lecţii de circulaţie rutieră, conferinţe, expoziţii de ilustraţie şi de fotografie, concursuri de creaţie literară şi dezlegări de integrame sau probe de îndemânare artistică. Momentele artistice şi de divertisment vor fi asigurate zilnic de actori şi instructori ai “Best Party Entertainment”, ai cluburilor “Zuzzy” şi “Best Dance”.
Copiii au ocazia să se întâlnească cu personajele de ieri şi de azi, care au clădit nemurirea unor opere literare fascinante, şi de a intra ei înşişi în jocul miraculos al poveştilor, propus de invitaţii Clubului IBBY al “Şoriceilor de bibliotecă”. Cei mici se vor bucura de întâlnirea – faţă-n faţă, nu pe “sticla” televizorului – cu personalităţi foarte îndrăgite: Margareta Pâslaru şi Silvia Kerim, Iurie Darie şi Anca Pandrea, Alexandrina Halic şi Done Stan, Cristian Ţopescu şi Alexandru Mironov, alţi scriitori, artişti, ilustratori, jurnalişti. Mai mult, copiii vor învăţa în cadrul Clubului să ofere din ceea ce este al lor şi altor copii şi să facă schimburi de cărţi, jocuri şi jucării.
La rândul lor, părinţii şi bunicii sunt invitaţi în acest spaţiu, pentru a le citi copiilor sau nepoţilor şi pentru a dona cărţi care vor fi distribuite unor centre de plasament, de către Biblioteca “Ion Creangă” şi studenţii Facultăţii de Psihologie a Universităţii Bucureşti. Arată-i copilului tău (şi aminteşte-ţi, odată cu el) chipul curat şi luminos al vârstei de aur – venind la Clubul IBBY al “Şoriceilor de bibliotecă”, din cadrul BOOKFEST 2010 !
Pentru hrănirea cu carte şi distracţie a “Şoriceilor”, au pus umărul, alături de organizatori, şi Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative (FICE România), Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”, Biblioteca “Ion Creangă”, Asociaţia culturală Club UNESCO “Iulia Haşdeu”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, IRSCA Gifted Education, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), Organizaţia “Telefonul Copiilor”, Asociaţia socio-culturală “Prahova Excelsior”, Asociaţia “Satele Copiilor”, editurile Niculescu, Erc Press,
Softwin, Amanda Edit, Casa Radio, Mix, Skin, Silvius, Maxim, firma “Best Party Entertainment”, Clubul “Zuzzy”, numeroşi scriitori, ilustratori, bibliotecari, cadre didactice, jurnalişti etc.
Salonul de Carte Bookfest 2010 este organizat de Asociaţia Editorilor din Romania (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al MAE român şi Primăriei Municipiului Bucureşti, cu concursul ARCUB. Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, iar principalii partenerii media sunt România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional. Colaboratorii media sunt Zoom TV, Agenţia de Carte şi ziarul Azi. Printre sponsori se numără Cartea Dragostei Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Românească este partener.
Evenimentul se bucura de susţinerea: Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, 7 Seri, Ziarul Naţional, Ring şi a website-urilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopotel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.
Bookfest 2010 are loc în perioada 9-13 iunie şi se deschide zilnic la ora 10:00 şi se închide miercuri 9, joi 10 şi sâmbătă 12 iunie la ora 20:00. Vineri 11 iunie orarul se prelungeşte până la 22:00, iar duminică 13 iunie Salonul de carte îşi închide porţile la ora 18:00. Bookfest are loc în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo. Accesul vizitatorilor este liber.
A.E.R., Bucureşti, 7 iunie 2010
înapoi
ArCuB aduce la Bookfest
Bucureşti
550 de ani de la prima atestare documentară
 |
ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti va fi prezent anul acesta pentru prima oară la Bookfest, între 9 şi 13 iunie, la Romexpo, cu volumul Bucureşti – 550 de ani de la prima atestare documentară.
Acest album, coordonat şi îngrijit de Radu Oltean este un proiect ArCuB şi a fost editat la sfârşitul anului 2009, cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a aşezării pe baza căreia s-a fondat şi ulterior s-a dezvoltat oraşul nostru.După succesul înregistrat şi după obţinerea Premiului „George Potra” al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, cartea este binevenită în bibliotecile tuturor celor pasionaţi de istorie sau ale celor ce îndrăgesc Bucureştiul. |
Niciodată până acum nu a fost publicat un album despre Bucureşti care să conţină atât de multe reproduceri de înaltă calitate ale celor mai reprezentative, mai rare şi mai interesante imagini legate de istoria oraşului.Lucrarea reproduce peste 400 de fotografii şi stampe vechi din colecţiile bibliotecii Academiei Române, ale Muzeului Municipiului Bucureşti, ale Muzeului Militar Naţional, ale Arhivelor Naţionale, din colecţiile particulare ale lui Alexandru Gâlmeanu, Simion Câlţia, Adrian Bejenaru, dar şi din cărţi, reviste şi ziare de epocă. De asemenea, în paginile sale apar reproduse artefacte din colecţiile de artă veche ale Muzeului Naţional de Artă a României, ale Muzeului Municipiului Bucureşti şi ale Muzeului Militar Naţional. Fotografii moderne sau din istoria recentă sunt realizate de autor şi de Cristian Radu, Andrei Pandele, Cristian Malide, Ştefan Tuchilă, Mircea Struţeanu, Ştefan Cristescu.
Structura cărţii presupune pe lângă imagini şi patru capitole de text, semnate de cunoscuţi istorici: Prof. Dr. Constantin Rezacheveci (Bucureştii Evului Mediu până la 1821), Dr. Adrian Silvan Ionescu (Trei secole de modă în Bucureşti), Dr. Istoric de Artă Cezara Mucenic (Case,
palate, biserici, străzi mari şi mici în Bucureştii secolelor XIX şi XX ), Emanuel Bădescu (Grădinile vechiului Bucureşti). Prefaţa este semnată de Adrian Majuru.
Spaţiul de prezentare al ArCuB (stand B19) va putea fi vizitat de toţi cei care doresc să afle mai multe despre activităţile culturale pe care le desfăşoară Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti.
Salonul de Carte Bookfest 2010 este organizat de Asociaţia Editorilor din Romania (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al MAE român şi Primăriei Municipiului Bucureşti, cu concursul ARCUB. Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, iar principalii partenerii media sunt România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional. Colaboratorii media sunt Zoom TV, Agenţia de Carte şi ziarul Azi. Printre sponsori se numără Cartea Dragostei Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Românească este partener.
Evenimentul se bucura de susţinerea: Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, 7 Seri, Ziarul Naţional, Ring şi a website-urilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopotel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.
Bookfest 2010 are loc în perioada 9-13 iunie şi se deschide zilnic la ora 10:00 şi se închide miercuri 9, joi 10 şi sâmbătă 12 iunie la ora 20:00. Vineri 11 iunie orarul se prelungeşte până la 22:00, iar duminică 13 iunie Salonul de carte îşi închide porţile la ora 18:00. Bookfest are loc în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo. Accesul vizitatorilor este liber.
A.E.R., Bucureşti, 8 iunie 2010
înapoi
Mari scriitori spanioli şi români vă vorbesc la Bookfest
Numeroşi scriitori şi dramaturgi de renume, din Spania, alături de omologii lor români, precum şi notabili critici sau istorici literari participă la 20 dezbateri, mese rotunde şi ateliere, pe teme ale industriei editoriale si ale promovării literaturii, la Bookfest. A V-a ediţie a Salonului Internaţional al Cărţii, cu Spania ca ţară invitată, are loc între 9 şi 13 iunie 2010, la Complexul Romexpo.
Invitaţii spanioli vor lua cuvântul cu ocazia meselor rotunde programate în cadrul Pavilionului 13, în toate cele cinci zile de desfăşurare a Salonului. Alături de ei, sunt invitaţi vineri, 11 iunie, de la ora 13:00, doi dintre traducătorii şi promotorii importanţi ai culturii române scrise în Spania: Joaquin Garrigos, o veritabilă instituţie a traducerilor literare în spaniolă, şi Cătălina Iliescu Gheorghiu, profesoară la Universitatea Alicante.
Miercuri, 9 iunie, de la ora 16.30, pasionaţii de cultură sunt aşteptaţi la masa rotundă cu numele Teritoriul ficţiunii dincolo de genuri. Vor fi prezenţi Rosa Montero, Carme Riera, Lorenzo Silva, Varujan Vosganian (poet, romancier), Dan Lungu (sociolog, romancier) şi Ioana Ieronim (poetă, traducătoare).
Pe 10 iunie vor avea loc două mese rotunde, una cu începere de la ora 13.00, cea de-a doua de la ora 16.30. Prima discuţie va avea ca subiect Viitorul cărţii electronice, în opinia lui Ray Loriga, Carme Riera, Lorenzo Silva, Costi Rogozanu (jurnalist web, critic literar, scriitor) şi a Doinei Ruşti (romancieră). În cadrul celei de-a doua discuţii, Carme Riera, Paula Izquierdo, Rosa Montero, Milagros Frías, Gabriela Adameşteanu (romancieră) şi Cecilia Ştefănescu (romancieră), îşi vor expune experienţele narative, astfel încât publicul va putea analiza diferenţele de viziune ale scriitoarelor spaniole şi române.
Vineri, 11 iunie, traducătorii spanioli Joaquín Garrigos şi Cătălina Iliescu şi cei români Horia Barna şi Luminiţa Voina-Răuţ, alături de Teresa Atienza Serna, şefa Serviciului Promovare Externă, şi Florin Bican, expert, reprezentant al CENNAC-ICR, vor dezbate, de la ora 13.00, Promovarea şi sprijinirea
traducerilor literare în străinătate. De la ora 17.00, dramaturgii spanioli Angélica Lidell, José Ramón Fernández şi cei români, Andreea Vălean şi Ştefan Peca, vor fi invitaţii mesei rotunde cu titlul Avangardă şi tradiţie în dramaturgia contemporană.
Sâmbătă, de la ora 11.00, vizitatorii Bookfest sunt invitaţi la masa rotundă Jurnalismul cultural şi literatura, la care vor participa Paula Izquierdo, Milagros Frías, Paul Cernat (ziarist, critic) şi Cristian Teodorescu (ziarist, scriitor). De la ora 16.00, tot Paula Izquierdo, alături de Ray Loriga, Răzvan Rădulescu (romancier, scenarist) şi Vera Ion (regizor, scenarist), îi aşteaptă pe iubitorii de carte şi de cinematografie, deopotrivă, la o discuţie despre Film şi literatură. De la roman la scenariu de film.
Ultima zi a Salonului de Carte aduce în atenţia scriitorilor şi a cititorilor întrebările Pentru cine scriem? Cine ne citeşte? Răspunsurile vor fi oferite de Rosa Montero, Milagros Frías,
Ray Loriga, Ana-Maria Sandu (poetă şi romancieră) şi Cezar Paul-Bădescu (romancier şi jurnalist, ziarul Adevărul), de la ora 11.00.
Mai mult, Bookfest oferă şi în Pavilioanele 16 şi 14, în cadrul programelor „Atelierele Bookfest“ sau „Cu cărţile pe masă“, respectiv Cafeneaua literară „România literară”, dezbateri şi mese rotunde ce acoperă subiecte de interes din sfera culturii şi a literaturii.
Salonul de Carte Bookfest 2010 este organizat de Asociaţia Editorilor din Romania (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al MAE român şi Primăriei Municipiului Bucureşti, cu concursul ARCUB. Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, iar principalii partenerii media sunt România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional. Colaboratorii media sunt Zoom TV, Agenţia de Carte şi ziarul Azi. Printre sponsori se numără Cartea Dragostei Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Românească este partener.
Evenimentul se bucura de susţinerea: Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, 7 Seri, Ziarul Naţional, Ring şi a website-urilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopotel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.
Bookfest 2010 are loc în perioada 9-13 iunie şi se deschide zilnic la ora 10:00 şi se închide miercuri 9, joi 10 şi sâmbătă 12 iunie la ora 20:00. Vineri 11 iunie orarul se prelungeşte până la 22:00, iar duminică 13 iunie Salonul de carte îşi închide porţile la ora 18:00. Bookfest are loc în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo. Accesul vizitatorilor este liber.
A.E.R., Bucureşti, 8 iunie 2010
înapoi
Bookfest şi-a deschis astăzi porţile
Salonul Internaţional al Cărţii Bookfest a dat startul la citit astăzi, 9 iunie, de la ora 10.00, la Complexul Romexpo. Festivitatea de deschidere Bookfest 2010 a început la ora 11.00, prin tăierea panglicii inaugurale de către Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, la intrarea pavilionului 15, alături de oficiali români şi spanioli.
Festivitatea de inaugurare a continuat în Pavilionul 13, cu discursurile domnilor Grigore Arsene, Vasile Timiş – Secretar de Stat al Ministerului Culturii, Liliana Preoteasa – delegat al Ministerului Educaţiei, Estanislao de Grandes – Ambasadorul Spaniei, Rogelio Blanco Martiney – Director general al Direcţiei Cărţii, Arhivelor şi Bibliotecilor din Ministerul Spaniol al Culturii şi Mihai Penescu – Preşedinte Uniunea Editorilor din România. A fost tăiată apoi panglica inaugurală a standului “Spania - ţară invitată” la Bookfest 2010 şi a fost vizitată Expoziţia de fotografie „De(scriind) priviri...”.
De la ora 12.30 „Clubul Şoriceilor de bibliotecă” s-a deschis, pentru micii „devoratori” de carte, alături de Silvia Kerim şi Crescătoria de îngeri, lansată la Editura Tamar. Cartea Silviei Kerim este singura carte scrisă în 2010 care se adresează, deopotrivă, şi adulţilor. Împreună cu Silvia, una dintre cele mai mari scriitoare pentru copii, a fost prezentă şi Margareta Pâslaru la inaugurarea clubului pentru cei mici. Ambele şi-au recunoscut pasiunea pentru muzicaluri. La solicitarea publicului, Margareta Pâslaru va reveni la Bookfest duminică, 13 iunie, la ora 13.00, pentru o sesiune de autografe la standurile Jurnalul naţional, Curtea Veche, Electrecord, precum şi la „Clubul Şoriceilor de bibliotecă”. În acest spaţiu de lectură, joc şi creativitate copiii vor putea citi în bibliotecă şi pe scenă, vor participa la ateliere de desen şi de creativitate, vor asista la piese de teatru pentru copii, vor lua lecţii de circulaţie rutieră şi se vor bucura de expoziţii de ilustraţie şi fotografie şi jocuri educative pe calculator, pe parcursul celor cinci zile de desfăşurare a Bookfest.
Ora 13.00 a fost momentul de prezentare a unor lucrări ştiinţifice de biologie şi geografie ale Academiei Române, publicate la Editura Ars Docendi, dar şi al lansării cărţii Sfârşitul Ceauşeştilor — Să mori împuşcat ca un animal sălbatic de Grigore Cartianu, la standul Adevărul Holding.
Cartea este
scrisă după o „cercetare despre evenimentele din ’89, de la persoanele neinteresate de publicitate, astfel descoperind adevărul”, spune autorul. Grigore Cartianu şi-a prezentat cartea ca fiind una independentă, despre un subiect dezbătut pe larg: revoluţia de la 1989, realizată pe fundalul unei lovituri de stat. Cartea prezintă, printre altele, povestea a doi oameni, Ion şi Mihai Gâtlan, tată şi fiu. Mihai Gâtlan a fost prima victimă a evenimentelor din ’89, fiind lovit de camionul comuniştilor şi apoi executat cu un foc în cap de către o persoană în civil, după cum le-a povestit Cartianu celor prezenţi la această lansare de carte.
Tot o lansare de carte a avut loc şi în pavilionul 14, în cadrul Cafenelei literare “României libere”, de la ora 13.30. Este vorba despre cartea Ruxandrei Hurezean, Conspiraţia oamenilor liberi - Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum, prezentată de Vasile Sebastian Dâncu şi Cristian Pantazi de la Hotnews. Profesorul Vasile Sebastian Dâncu a prezentat cartea ca fiind o asumare a realităţii, realizată cu tâlc şi cu discreţie. În opinia sa, Ruxandra Hurezean este o poetă, spune totul cu duioşie, se descoperă prin ceea ce scrie şi îşi asumă realitatea ca şi cum este vinovată pentru ceea ce se întamplă. „Conspiraţia oamenilor liberi este o carte-reportaj de excepţie, o încercare de a povesti despre intersecţia cu o parte din viaţă şi din realitatea socială”, a afirmat Vasile Sebastian Dâncu. Ruxandra Hurezean a discutat despre situaţia presei, afectată de tranziţia de 20 de ani, şi despre rolul reporterului, care este doar un pion pe o tablă de şah. El este singurul care poate salva credibilitatea, prin bucăţile de viaţă pe care reuşeşte sau nu să le interpreteze, să le transmită. Despre carte, Hurezean spune că a reuşit să îi îmbogţească lumea de semnificaţii. Concluzia a fost a domnului Pantazi: „Ruxandra priveşte timpul nostru, ea are timp sa vadă ceea ce noi nu mai apucam să vedem.”
înapoi
Evenimentele editoriale şi mesele rotunde s-au ţinut lanţ
în prima zi de Bookfest
Salonul de Carte Bookfest şi-a continuat, în prima zi de desfăşurare, programul de evenimente editoriale, mese rotunde şi momente artistice. Astfel, a doua parte a zilei inaugurării, 9 iunie, a continuat de la ora 14.00 cu programul “Cu cărţile pe masă”, organizat de Federaţia Editorilor din România. Dezbaterea a avut ca temă Industria cărţii - o industrie culturală şi creativă în mişcare. Cultura pe timp de criză. Concluziile dezbaterii au arătat că lectura ocupă ultimul loc în practicile românilor, dar şi că efectele crizei au fost pozitive deoarece numărul proiectelor creative a crescut. În urma studiilor referitoare la efectele crizei asupra culturii a reieşit că spectacolul şi artele vizuale sunt cele mai slabe, dar că muzica şi filmele sunt cele mai câştigate. Faţă de alte ţări, România are o piaţă slabă din punct de vedere al vânzării, cumpărării şi citirii de cărţi.
De la ora 16.00, Paralela 45 a fost gazda a cinci lansări de carte : Evadarea din iad de Steliana Huhulescu, Martori apropiaţi de Constantin Virgil Negoiţă şi De dragoste şi de moarte, Manuscrisul din tren – Jurnalul vieţii mele şi Crucea cavalerilor de Malta de Livia Nemţeanu. Steliana Huhulescu a “evadat” din Viena pentru a veni la Bookfest. Ea a spus despre cartea sa că are un realism fascinant în care numai dialogul contează. Mărturisirile din carte sunt extraordinare deoarece conţin toată tragedia personală – scrisul a avut un efect terapeutic asupra autoarei, salvând-o de la moarte. “Viaţa are un singur sens, acela pe care îl dăm noi înşine”, a spus Steliana Huhulescu. Constantin Negoiţă, venit şi el de la New York de această dată, spune despre cartea sa, Martori apropiaţi, că este un exerciţiu de biografie, care se potriveşte momentului actual, probabil şi momentelor viitoare. Tot el a afirmat în timpul lansării: “Aştept cititorii să se mire, să se întrebe şi să mă condamne. Aştept critici oricând.” Livia Nemţeanu şi-a prezentat cărţile ca fiind şocante, despre dragoste împărtăşită şi neîmpărtăşită, despre dragoste fulgerătoare şi resemnată; ea nu s-a temut să dea personajelor sale nume adevărate. Livia Nemţeanu consideră că noi trăim fără a cristaliza evenimentele. “Timpul pe care îl parcurgem poate fi chiar al nostru”, a spus poeta.
Tot de la ora 16.00, la ERC Press, a avut lansarea cărţii Învaţă geometria cu mâinile tale de Ioan Dăncilă. Cartea este unică în Europa, prima de acest gen din ştiinţele matematice. “Cui îi place geometria în spaţiu şi cui nu îi place, poate învăţa foarte multe lucruri”, a afirmat autorul.
Un eveniment remarcabil în cadrul Bookfest a fost masa rotundă Teritoriul ficţiunii dincolo de genuri, la care au participat Rosa Montero, Carme Riera, Lorenzo Silva, Varujan Vosganian, Dan Lungu şi Ioana Ieronim. Unul dintre subiectele abordate a fost cel legat de ficţiune în raport cu arta, pornită de la afirmaţia lui Vicente Verdu: imaginaţia este un recurs pueril. Rosa Montero a considerat afirmaţia lui Verdu o butadă, ea fiind mai degrabă de acord cu afirmaţia creatorului lui Peter Pan, J. M. Barrie: „Nu sunt suficient de tânăr pentru a cunoaşte totul”, pentru că, în opinia sa, odată cu maturizarea, ne pierdem din imaginaţie şi asta este păcat. Intervenţia lui Lorenzo Silva s-a referit chiar la persoana sa, care nu este creativă nici când scrie, nici când citeşte, fiind foarte interesat de realitate. În schimb, el nu poate să conceapă redarea realităţii fără imaginaţie. „Fără imaginaţie suntem abia la jumătatea drumului”, a spus poetul, prozatorul şi dramaturgul Silva. Aceeaşi teorie a fost susţinută şi de Ioana Ieronim, care a adăugat că nu este neapărată nevoie ca cei care au trăit anumite evenimente să fie şi buni naratori. Părerea lui Varujan Vosganian cu privire la imaginaţie a fost că aceasta se naşte din incertitudine. “Suntem condamnaţi să fim imaginativi, pentru că suntem muritori. Cu tine însuţi te întâlneşti numai în copilărie. Pe noi ne judecă eul nostru. Când vom ajunge la Judecata de Apoi ne va aştepta copilul din noi”, a continuat Vosganian. Dan Lungu a considerat că “ficţiunea se raportează la adevăr şi realitate, de aceea fiecare are realitatea lui”.
Un alt subiect al mesei rotunde a fost legat de polemicile din Spania, provocate de etica folosirii realităţii. De exemplu, Joffre prelua faptele, dar schimba finalul. În legătura cu acest subiect, Lorenzo Silva consideră că există o dimensiune etică, el susţine că scrie reportaje cu suport complet şi nu se îndepărtează de realitate, dar în proză creează o cu totul altă realitate, transpune faptele în ficţiune.
Ultima discuţie de la această întâlnire s-a referit la tendinţele literare din Spania. Scriitoarea Carmen Riera a declarat că în Spania nu există tendinţe în scriere, scriitorii abordează mai multe genuri, dar la moda în această perioadă este proza despre perioada franchistă, subiect abordat de o serie de scriitori.
Programul “Atelierele Bookfest” a debutat cu masa rotundă Bibliotecile — o altă abordare. Începutul retoric al lui Claudiu Istrate, reprezentant al Asociaţiei Editorilor din România, a fost foarte sugestiv: “Doamne, cât costă cultura asta! Da, dar să vezi cât o să ne coste incultura!” Concluzia mesei rotunde a fost că, deşi România este peste multe ţări din punct de vedere educaţional, avem oraşe de 30.000 de locuitori care sunt lipsite de bibliotecă.
La Centrul Cultural şi de Informare al Ambasadei Ucrainei, în Pavilionul 13, a avut loc lansarea cărţii Cusături huţule. Este o carte care a apărut după 23 de ani, o carte în care Ostrep Şandru a încercat să publice colecţia mamei sale de cusături. Cartea a fost interzisă pe timpul lui Ceauşescu pentru că minorităţile nu aveau voie să iasă în faţă cu lucruri atât de frumoase şi importante. Dupa revoluţie, au existat trei încercări de obţinere a fondurilor de publicare din partea Ministerului Culturii, dar abia din a treia încercare s-au putut obţine. “Toţi s-au implicat cu sufletul în această ediţie excepţională a cărţii şi au arătat că puţini oameni pot face lucuri mari”, a spus Iaroslava Coloteloc, Consilier în Ministerul Culturii Minorităţilor Naţionale. Dorina Maximeţ, Director al redacţiei Bukrec Cernăuţi, a apreciat că “această carte celebrează frumuseţea mâinilor huţule care au creat aceste cusături minunate”.
Editura RAO a lansat ieri 9 titluri Întrebări şi răspunsuri despre Islam în prezenţa autorului, Ahmet Ecirli. Lucreţia Băluţă, expert Educaţie, consideră cel mai interesant capitol al acestei cărţi, capitolul 6: Educaţia de-a lungul vieţii. O altă lansare la RAO a fost cartea Iubire şi speranţă de Gulen Fetulah, care promovează dialogul între religii. Una din spusele lui a devenit lozincă pentru organizaţia Alianţa Civilizaţiei, fondată în 2005: „Nu trebuie să fim la fel, ci trebuie să ne luăm de mână şi să călătorim prin viaţă”. De la ora 18.00, RAO a lansat şi O istorie a criptologiei româneşti, în prezenţa autorilor Maierean Vasile şi Dulciu Dan. “Este vorba despre o istorie privită din unghiul documentelor secrete şi are 1000 de personaje istorice. Fără patetism, anecdotică sau spinonomanie agresivă, vom încerca să vă dăm şi posibilitatea de a privi printr-o fantă a uşii în spatele căreia se ţes combinaţiile informative, întotdeauna criptate pentru lumea neiniţiaţilor”, a afirmat Maierean Vasile.
De la ora 17.00, la standul HERALD a fost lansată colecţia Psihoterapia şi au fost prezentate volumele Psihologia şi sufletul de Otto Rank, Psihoterapie şi consiliere Gestalt de Phil Joyce şi Charlotte Sills, Terapia râsului de Lenny Ravich. Toate cele trei cărţi furnizează interogaţii, oferă răspunsuri mai puţin complete, ascunse în simboluri. Carmen Beyer, de la Societatea de Gestalt Terapie din România, consideră că psihologia preia o serie întreagă de interogaţii şi răspunsuri, le regândeşte, oferă şi soluţii moderne. “Dacă reuşim să ne menţinem deschişi, este posibil ca Dumnezeu să vină către noi”, a spus Carmen Beyer.
Finalul primei zile de Bookfest a fost marcat de recitalul instrumental Flamenco, din Pavilionul 13 al Romexpo, “Spania – ţară invitată”. José Luis Montón (chitară) şi
Odei Lizaso (percuţie), doi dintre membri ai grupului Suite Hispania, au oferit o demonstraţie de virtuozitate instrumentală pe teme clasice de flamenco pur, cu inserţii de fusion. “Ne-am simţit extraordinar! Deşi este prima dată când vin în România, m-am simţit ca acasă. Românii sunt ca spaniolii: veseli, sentimentali, spirituali. Ne-am bucurat de aprecierea publicului”, a declarat José Luis Montón.
Salonul de Carte Bookfest 2010 este organizat de Asociaţia Editorilor din Romania (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al MAE român şi Primăriei Municipiului Bucureşti, cu concursul ARCUB. Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, iar principalii partenerii media sunt România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional. Colaboratorii media sunt Zoom TV, Agenţia de Carte şi ziarul Azi. Printre sponsori se numără Cartea Dragostei Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Românească este partener.
Evenimentul se bucura de susţinerea: Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, 7 Seri, Ziarul Naţional, Ring şi a website-urilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopotel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.
Bookfest 2010 are loc în perioada 9-13 iunie şi se deschide zilnic la ora 10:00 şi se închide miercuri 9, joi 10 şi sâmbătă 12 iunie la ora 20:00. Vineri 11 iunie orarul se prelungeşte până la 22:00, iar duminică 13 iunie Salonul de carte îşi închide porţile la ora 18:00. Bookfest are loc în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo. Accesul vizitatorilor este liber.
A.E.R., Bucureşti, 10 iunie 2010
înapoi
|