ALDUS

ALDUS – Rețeaua europeană a târgurilor de carte

ALDUS (numit după Aldo Manuzio) este rețeaua târgurilor de carte europene, al cărei scop principal este încurajarea mobilității transnaționale a operelor literare europene și a profesioniștilor din industria editorială.

Rețeaua are ca puncte de plecare două târguri internaționale de renume mondial pentru profesioniști (Frankfurt și Bologna) dar și o varietate bogată de târguri de carte naționale, deschise publicului larg (Roma, Vilnius, Riga, Lisabona și București). Târgurile de la Frankfurt și Bologna sunt deja evenimente în cadrul cărora se întâlnesc profesioniștii din toată lumea iar celelalte târguri menționate mai sus au un mare potențial de complementare prin oferirea de vizibilitate la nivel European pentru comunitățile editoriale naționale. Parteneriatul va stimula mobilitatea profesioniștilor, prin vizite și evenimente comune, inclusiv ateliere, inițiative de perfecționare și programe de burse.

În mod tradițional, târgurile de carte sunt, în principal, evenimentele în cadrul cărora specialiștii din domeniul editorial dezvoltă oportunități de afaceri (în special prin tranzacțiile cu drepturi de traducere), se întâlnesc, schimbă experiențe, stabilesc parteneriate pentru cărți și alte astfel de inițiative. Dialogul între editori este, așadar, o condiție prealabilă pentru traduceri, adică pentru mobilitatea operelor literare, acesta fiind obiectivul principal al proiectului, obiectiv ce va fi susținut prin activități de interacțiune și de perfecționare profesională.

În era digitală, târgurile de carte se confruntă cu schimbări și se concentrează pe noi metode de creștere a mobilității operelor literare, și îi ajută pe profesioniștii din domeniul editorial să profite de oportunitățile oferite de noile tehnologii în ce privește stabilirea de relații cu cititorii. ALDUS își propune să experimenteze noi formate în aceste zone mai interactive. De asemenea, încurajarea editorilor să experimenteze noi metode de a interacționa cu publicul la târguri reprezintă un alt obiectiv al proiectului.

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul proiectului.