Bookfest 2011

În anul 2011, Salonul Internațional de Carte Bookfest a avut loc în perioada 25-29 mai. La această a VI-a ediție a târgului, găzduită în spațioasele pavilioane ale Romexpo, țara invitată a fost Ungaria.

Programul de evenimente, gândit de Asociația Editorilor din România în parteneriat cu Centrul Cultural al Ungariei, a pus un accent deosebit asupra dialogului dintre cele două culturi. Au fost lansate traduceri în limba română ale unor importante opere din literatura maghiară și traduceri în limba maghiară ale unor importante opere românești. Alături de scriitori români obișnuiți ai târgurilor și saloanelor de carte de la Romexpo, la lansări și dezbateri au participat și figuri proeminente ale literelor maghiare contemporane. Astfel, vizitatorii salonului au putut cere autografe de la Péter ESTERHÁZY, Péter NÁDAS, Attila BARTIS, Ádám BODOR, Gábor CSORDÁS.

La Bookfest 2011, au participat edituri reprezentând întreaga piață de carte din România, fiind acoperite domenii diverse, de la beletristică, eseu, cărți pentru copii și dezvoltare personală, precum și diferite arii specializate de cunoaștere. Organizatorii au avut însă grijă să ofere cititorilor un agrement cultural cât mai variat, programul de manifestări incluzând, pe lângă lansările unor autori ca Mircea CĂRTĂRESCU, Marta PETREU, Solomon MARCUS, Magda CÂRNECI, Ioana PÂRVULESCU, și o suită de evenimente conexe, cum sunt, de pildă, concerte ale unor reputați muzicieni români (Mircea TIBERIAN, Mike GODOROJA & Blue Spirit, trupa rock Taxi).