Bookfest mută capitala culturii scrise românești la Chișinău

 

  • Pentru al treilea an consecutiv, editorii de pe ambele maluri ale Prutului își așteaptă publicul fidel la Salonul Internațional de Carte Bookfest pentru o Sărbătoare a Cărții, de pe 29 august până pe 2 septembrie
  • Lectura în limba română este nu doar o datorie culturală, dar și una istorică și identitară”, spune ministrul Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc, despre evenimentul care încununează Centenarul Marii Uniri din punct de vedere al pieței editoriale
  • Cartea românească va contura perspectiva unui început de nou centenar pentru români și România”, afirmă și Nicolae Brînzea, directorul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni
  • Procurorul general al României onorează prima zi de Bookfest cu lansarea unui volum despre „Protecția juridică a patrimoniului cultural”

 

Peste 50.000 de cărți de la cele mai importante edituri din România și Republica Moldova, reunite în circa 60 de standuri individuale, îi așteaptă pe cititorii interesați de reduceri și de volume de cea mai bună calitate în perioada 29 august – 2 septembrie, la Moldexpo Chișinău. Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, aflat la cea de-a treia ediție, sărbătorește în anul Centenarului Marii Uniri cartea scrisă în limba română de pe ambele maluri ale Prutului.

Chișinău e o capitală în care autorii români nu au nevoie de traducere, așa cum autorii de limbă română din acest spațiu nu au nevoie, la vest de Prut, de traducători. Nevoie au, și unii și alții, de cititori, iar ediția a III-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest este un binevenit prilej de apropiere între actorii pieței de carte și public”, sunt gândurile cu care așteaptă această ediție Liliana Țuroiu, președinte a Institutului Cultural Român.

 

”Cartea este indispensabilă în dezvoltarea societății”

 

Dovada cea mai puternică a faptului că o societate se dezvoltă sănătos este aceea că reușim să îmbrățișăm noul și inovația, fără a renunța însă la dragostea pentru ceea ce ne formează ca oameni. Cartea rămâne și azi indispensabilă în dezvoltarea societății, iar lectura în limba română este pentru noi nu doar o datorie culturală, dar și una istorică și identitară. Parteneriatul cu Institutul Cultural Român și Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni a făcut posibil la Chișinău acest extraordinar eveniment, iar succesul de care s-a bucurat ne aduce anul acesta deja la cea de-a treia ediție”, rezumă ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Monica Babuc, principalele coordonate ale ediției Bookfest din 2018.

Edițiile anterioare au demonstrat un fapt îmbucurător și anume că dincolo de Prut cartea românească cuvântă și este dorită de cititorii de toate vârstele. Multe sunt argumentele ce vin  în sprijinul continuității și permanentizării Bookfest-ului la Chișinău, însă cel mai elocvent argument este mesajul pe care îl transmite cartea românească, care cu siguranță va contura perspectiva unui început de nou centenar pentru români și România”, spune și Nicolae Brînzea, director adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni.

Din punctul de vedere al editorilor, Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău este, pe lângă o sărbătoare a cărții de limbă română, și un foarte bun prilej de a arăta capacitatea lumii editoriale de pe ambele maluri ale Prutului de a coagula actori instituționali relevanți în slujba publicului. „A treia ediție Bookfest la Chișinău este dovada bunei conlucrări între editorii și autoritățile din ambele țări, în beneficiul publicului. Salut faptul că Ministerul Culturii și Identității Naționale a intrat în consorțiul de parteneri chiar în anul Centenarului și sper ca și alte instituții prestigioase să-i urmeze exemplul”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România.

 

Doi procurori generali vin din prima zi la Bookfest

 

În prima zi de Bookfest Chișinău, imediat după ora 12, când va avea loc ceremonia de deschidere la care sunt așteptați Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Liliana Țuroiu, președinte a Institutului Cultural Român, Nicolae Brânzea, director adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Grigore Arsene, președinte al Asociației Editorilor din România, publicul din Republica Moldova este invitat la un eveniment editorial excepțional prin calitatea lucrării prezentate și rangul invitaților. Astfel, de la ora 13.15, Procurorul general al României, Augustin Lazăr, va lansa volumul „Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural – volum dedicat Centenarului Marii Uniri si Anului european al patrimoniului cultural”, pe care l-a coordonat împreună cu Mircea Duțu și Ovidiu Predescu. Cartea va fi prezentată de invitați de calibru: Eduard Harunjen, procuror general al Procuraturii Generale a Republicii Moldova, și Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției, fost președinte al Curții Constituționale din Republica Moldova și membru în Comisia de la Veneția.

Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2018 va fi disponibil în curând pe www.bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest.

 

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău va putea fi vizitat zilnic între 10:00 – 20:00.

 

Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

 

Organizatori: Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

Parteneri media: TVR Moldova, Publika TV, Publika FM, Moldova 1, Teleradio Moldova

 

 

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. În 2018, salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Statele Unite al Americii. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.

 

 

 

Contact:

 

Mihai Mitrică

Director executiv

Tel. 0728 327 601

mihai.mitrica@aer.ro

 

Adrian Baciu

Asistent Relații Publice

Tel. 0728 327 603

adrian.baciu@aer.ro

 

 

 

www.bookfest.ro

www.facebook.com/BookfestRomania

Ultimele articole

  • Cele mai bune motive ca să veniți la Bookfest Tîrgu Mureș

    13 septembrie 2018

      Salonul de Carte Bookfest revine la Tîrgu Mureș de pe 20 și până pe 23 septembrie cu unii dintre cei mai renumiți autori și cele mai bune prețuri la cărțile anului 2018 Andreea Paul, Mona Muscă, Simona Tivadar, Tatiana Niculescu, Marius Oprea, Marian Voicu, Bogdan Răileanu, Laura T. Ilea, Kocsis Francisko, Cosmin Bumbuț și […]

    mai mult
  • Bookfest se întoarce cu cele mai bune cărți la Cluj-Napoca  

    28 august 2018

      Salonul de Carte Bookfest revine cu a șaptea ediție la Cluj-Napoca, între 6 și 9 septembrie, la Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” Iubitorii de lectură sunt așteptați cu peste 10.000 de titluri cu reduceri de preț de până la 75% față de prețul de raft Happy Color aduce Caravana cu jocuri […]

    mai mult
  • Toată lumea bună vine la Bookfest Chișinău

    27 august 2018

    Deschiderea Bookfest Chișinău, pe 29 august, ora 12, aduce pe scena de la Moldexpo personal ități importante ale scenei culturale din România și Republica Moldova Cartea de Aur a Centenarului, de Bogdan Bucur, se lansează sâmbătă de la 13, la începutul unei zile-maraton de evenimente la Bookfest Chișinău Procurorul general al României Augustin Lazăr onorează […]

    mai mult
  • Au început înscrierile pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2018

    11 iulie 2018

    Asociația Editorilor din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, organizează în perioada 29 august – 2 […]

    mai mult
  • Câștigători concurs Bookfest Junior 2018

    03 iunie 2018

    Extragerea taloanelor câștigătoare pentru concursul Bookfest Junior 2018 a avut loc astăzi, 3 iunie, ora 16:00. Câștigătoarele sunt: Ion Irina Păun Maruca Ioana Părinții vor fi contactați telefonic pentru revendicarea premiilor. Vă amintim că ambele câștigătoare vor primi un pachet de 100 de cărți pentru copii și adolescenți. Mulțumim tuturor participanților și vă așteptăm și […]

    mai mult
  • Personalități de cinci stele deschid Bookfest 2018

    29 mai 2018

    În premieră, președintele Klaus Werner Iohannis va tăia panglica inaugurală a Salonului Internațional de Carte Bookfest, miercuri, 30 mai, de la ora 12 Ambasadorii Statelor Unite ale Americii, al Germaniei și al Israelului vor fi prezenți, alături de ministrul Culturii și de o mulțime de alți invitați, la deschiderea Bookfest Cele mai interesante oferte, cele […]

    mai mult
  • Cel mai mare Bookfest din istorie începe pe 30 mai

    16 mai 2018

     30 mai – 3 iunie sunt cele cinci zile în care Salonul de Carte Bookfest 2018 devine punctul central al lumii editoriale din România Ediția din acest an va avea loc pe o suprafață cu 50% mai mare decât în anii trecuți, în pavilionul B2, de la Romexpo, care are peste 15.000 mp Lucian Boia, […]

    mai mult
  • Timișoara devine capitala cărții: începe Bookfest!

    11 aprilie 2018

      Salonul de Carte Bookfest revine la Centrul Regional de Afaceri Timiș, de pe 19 până pe 22 aprilie, cu unii dintre cei mai renumiți autori ai momentului; Editurile vor fi prezente cu o ofertă variată de titluri și reduceri de până la 79%; Mircea Cărtărescu lansează, în premieră națională, la Bookfest Timișoara, cel mai […]

    mai mult

Parteneri și sponsori