Cele mai bune motive ca să veniți la Bookfest Tîrgu Mureș

 

  • Salonul de Carte Bookfest revine la Tîrgu Mureș de pe 20 și până pe 23 septembrie cu unii dintre cei mai renumiți autori și cele mai bune prețuri la cărțile anului 2018
  • Andreea Paul, Mona Muscă, Simona Tivadar, Tatiana Niculescu, Marius Oprea, Marian Voicu, Bogdan Răileanu, Laura T. Ilea, Kocsis Francisko, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu sunt doar câteva dintre numele cu care vă puteți întâlni la Bookfest Tîrgu Mureș, ediția a V-a
  • Concert extraordinar de folk Ducu Bertzi chiar în prima zi de Bookfest Tîrgu Mureș

 

Cea de-a cincea ediție a Salonului de Carte Bookfest Tîrgu Mureș va avea loc în perioada 20 – 23 septembrie. Ca și în anii precedenți, evenimentul se va desfășura la Teatrul Național, iar intrarea publicului va fi liberă.

În cele patru zile ale salonului, vizitatorii vor fi întâmpinați cu oferte promoționale la cele mai noi volume, cărți pentru copii și auxiliare școlare. Nu vor lipsi nici lansările de carte și sesiunile de autografe la care vor lua parte unele dintre mai importante personalități ale literaturii române actuale.

Publicul este așteptat cu o ofertă de circa 50.000 de volume pentru toate vârstele și gusturile de câteva dintre cele mai importante edituri din țară: Polirom, Humanitas, RAO, Corint, Curtea Veche Publishing, Nemira, Litera, ALL, ART, Niculescu, dar și librari și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) sau Libris Tîrgu Mureș.

 

Marius Oprea are Securitatea în vizor

 

Ca și la precedentele ediții, Bookfest Tîrgu Mureș începe cu un concert al unui nume „cu greutate” din muzica românească. „Omul cu chitara”, Ducu Bertzi, este invitatul special al primei zile de Bookfest Tîrgu Mureș pentru un concert extraordinar, care va începe la ora 19 și la care sunt așteptați toți cei care apreciază muzica folk, care au încă sensibilitate lirică și pe care Ducu Bertzi promite să nu-i dezamăgească.
Fostul președinte al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului, Marius Oprea, este așteptat la Bookfest Tîrgu Mureș vineri, 21 septembrie, de la ora 16.30 pentru un eveniment dual consacrat cărților sale care tratează trecutul recent al României. Moștenitorii Securității (volum apărut la editura Polirom în ediția a II-a, revizuită și adăugită) și Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea (apărută la editura Corint) sunt cele două cărți despre care Marius Oprea le va vorbi celor interesați.

 

Simona Tivadar și profesionalismul în nutriție

Sâmbătă, la ora 12.00, editura Humanitas dă startul unui maraton al lansărilor de carte prin prezentarea romanelor Cartografia lumii de dincolo de Laura T. Ilea și Dinții ascuțiți ai binelui, de Bogdan Răileanu, romane apărute în colecția „Scriitori români contemporani“. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: Laura T. Ilea, Bogdan Răileanu, Ioana Bot, Florin Bican.

Tot editura Humanitas este cea care propune publicului să abordeze într-o manieră mai relaxată un capitol extrem de spinos pentru mulți: nutriția. Medicul Simona Tivadar este cea care, de la ora 13.00, va prezenta volumul Medicină, nutriție, bună dispoziție, o abordare profesională dar pe înțelesul tuturor a problemelor legate de acest domeniu.

De la ora 13.30, jurnalistul Marian Voicu va fi protagonistul a două evenimente consacrate cărților sale. Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism este volumul lansat în vară la Bookfest și care ajută cititorii să înțeleagă mai bine mecanismele comunicării care domină societatea actuală. Apoi, volumul colectiv Vin rușii! propune cinci perspective – una fiind a lui Marian Voicu – asupra unei „vecinătăți primejdioase”, după cum o numesc autorii.

Tatiana Niculescu, care reconstituie neobosită viețile unor personaje celebre în volume atent de docu-ficțiune cu larg succes de public, vine la Tîrgu Mureș cu cea mai recentă carte, consacrată lui Arsenie Boca, Ei mă consideră făcător de minuni, care va fi prezentată de la 14.30.

Cosmin Bumbuț și Elena Stancu sunt cei care închid seria lansărilor Humanitas de sâmbătă, pe 22 septembrie, de la ora 15.00, cu prezentarea volumului Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, o suită de întâmplări reunite într-o carte apărută la editura Humanitas. 

 

Autor local în premieră națională: Kocsis Francisko

 

Editura Polirom este cea care încheie într-o notă de ficțiune de sorginte locală ziua de lansări la Bookfest cu Kocsis Francisko, fost redactor-șef adjunct al revistei Vatra, care acum debutează la editura Polirom cu un volum de proză mozaic, care readuce la viață personaje și întâmplări din alte vremuri și din alte lumi. Cartea va fi prezentată de la ora 17, proaspăt ieșită de la tipar, special pentru această ediție Bookfest Tîrgu Mureș. Tot editura Polirom este promotoarea evenimentului special de duminică, de la ora 12, când Andreea Paul vine să prezinte volumul Forța civică a femeilor, al treilea dedicat segmentului feminin din România contemporană. Nu mai puțin de 100 de femei sunt coautoarele acestui volum care, după cum spune editura, „își concentrează atenția asupra unei conștiințe feminine treze, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună”. La eveniment va fi prezentă și fostul ministru al Culturii, Mona Muscă.

Programul complet al evenimentelor cât și cele mai recente modificări pot fi găsite pe site-ul www.bookfest.ro.

 

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi cuprins între orele 10:00 și 20:00, în toate cele patru zile ale Salonului.

 

Salonul de Carte Bookfest Tîrgu Mureș este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.

 

Parteneri: Consiliul Local Tîrgu Mureș, BBImage, Mureș Mall.

 

Parteneri media: Hotnews.ro, Zi de zi Mureș; Punctul.ro; Zile și Nopți Mureș

 

Bookfest este cel mai important Salon de Carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a. Începând din 2012 Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu-Mureș, Brașov dar și în Republica Moldova cu trei ediții la Chișinău. În 2018 Salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Statele Unite ale Americii, iar printre personalitățile prezente s-au numărat Sarah Kennedy, Sucheta Rawal, Tara Skurtu și Domnica Rădulescu. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.

 

 

 

Contact:

 

Mihai Mitrică
Director executiv
Tel. 0728 327 601
mihai.mitrica@aer.ro

 

Adrian Baciu
Asistent Relații Publice
Tel. 0728 327 603
adrian.baciu@aer.ro

 

 

www.bookfest.ro

www.facebook.com/BookfestRomania

Ultimele articole

  • Vouchere de câte 100 de lei pentru utilizatorii sistemului de transport în comun din Brașov

    16 octombrie 2018

    RATBV S.A. şi Bookfest Brașov oferă utilizatorilor sistemului de transport în comun din municipiul Brașov posibilitatea de a câștiga unul dintre cele 10 vouchere în valoare de 100 de lei fiecare. Aceste vouchere vor putea fi folosite pentru achiziționarea de cărți în cadrul Salonului Bookfest ce se va desfășura în perioada 18 – 21 octombrie […]

    mai mult
  • Bookfest deschide maratonul cărților toamnei la Brașov

    15 octombrie 2018

      Salonul de Carte Bookfest se întoarce la Brașov, între 18 și 21 octombrie, la Aula Universității Transilvania; Lucian BOIA, Cătălin Dorian FLORESCU, Adrian LĂCĂTUȘ, Marius OPREA, Simona PREDA, Radu PARASCHIVESCU, Tatiana NICULESCU, Marian VOICU, Andreea RĂSUCEANU, Ioan STANOMIR, Laura T. ILEA, Radu VANCU, Claudiu POZNA, Daniel CAIN, Mihail VAKULOVSKI, Bianca MEREUȚĂ sunt câțiva dinte […]

    mai mult
  • Bookfest se întoarce cu cele mai bune cărți la Cluj-Napoca  

    28 august 2018

      Salonul de Carte Bookfest revine cu a șaptea ediție la Cluj-Napoca, între 6 și 9 septembrie, la Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” Iubitorii de lectură sunt așteptați cu peste 10.000 de titluri cu reduceri de preț de până la 75% față de prețul de raft Happy Color aduce Caravana cu jocuri […]

    mai mult
  • Toată lumea bună vine la Bookfest Chișinău

    27 august 2018

    Deschiderea Bookfest Chișinău, pe 29 august, ora 12, aduce pe scena de la Moldexpo personal ități importante ale scenei culturale din România și Republica Moldova Cartea de Aur a Centenarului, de Bogdan Bucur, se lansează sâmbătă de la 13, la începutul unei zile-maraton de evenimente la Bookfest Chișinău Procurorul general al României Augustin Lazăr onorează […]

    mai mult
  • Bookfest mută capitala culturii scrise românești la Chișinău

    16 august 2018

      Pentru al treilea an consecutiv, editorii de pe ambele maluri ale Prutului își așteaptă publicul fidel la Salonul Internațional de Carte Bookfest pentru o Sărbătoare a Cărții, de pe 29 august până pe 2 septembrie „Lectura în limba română este nu doar o datorie culturală, dar și una istorică și identitară”, spune ministrul Culturii […]

    mai mult
  • Au început înscrierile pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2018

    11 iulie 2018

    Asociația Editorilor din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, organizează în perioada 29 august – 2 […]

    mai mult
  • Câștigători concurs Bookfest Junior 2018

    03 iunie 2018

    Extragerea taloanelor câștigătoare pentru concursul Bookfest Junior 2018 a avut loc astăzi, 3 iunie, ora 16:00. Câștigătoarele sunt: Ion Irina Păun Maruca Ioana Părinții vor fi contactați telefonic pentru revendicarea premiilor. Vă amintim că ambele câștigătoare vor primi un pachet de 100 de cărți pentru copii și adolescenți. Mulțumim tuturor participanților și vă așteptăm și […]

    mai mult
  • Personalități de cinci stele deschid Bookfest 2018

    29 mai 2018

    În premieră, președintele Klaus Werner Iohannis va tăia panglica inaugurală a Salonului Internațional de Carte Bookfest, miercuri, 30 mai, de la ora 12 Ambasadorii Statelor Unite ale Americii, al Germaniei și al Israelului vor fi prezenți, alături de ministrul Culturii și de o mulțime de alți invitați, la deschiderea Bookfest Cele mai interesante oferte, cele […]

    mai mult